
Oare cum am reactiona daca maine ar aparea la TV un reprezentant al NASA si ne-ar spune ca extraterestrii exista si ca ne viziteaza din cand in cand. In prima faza cu siguranta s-ar crea panica, toata lumea ar fi disperata si s-ar intreba ce se va intampla cu omenirea. Apoi s-ar calma pentru ca daca extraterestrii exista de atatia ani si nu ne-au facut nimic, de ce ne-ar face acum? Cred ca daca am afla ca nu suntem singuri in Univers nu ni s-ar schimba prea mult viata, doar am fi mult mai informati. Cand spun ca nu ni s-ar schimba viata ma refer la noi, oamenii de rand, pentru ca la nivel mai inalt sunt sigura ca acest lucru are o importanta foarte mare. Cu siguranta am deveni mai constienti de lumea in care traim si de faptul ca sunt multe lucruri pe care nu le cunoastem. Dar atat, viata nu ni s-ar schimba. Tot am merge in fiecare zi la serviciu sau la scoala, ne-am enerva ca nu avem loc de parcare, ca nu avem bani sa ne facem cumparaturile s.a..
Am vazut un documentar care spunea ca e posibil ca zeii din Antichitate sa fi fost de fapt extraterestri. Ca poate oamenii din Antichitate au vazut extraterestri, dar i-au numit zei. Poate i-au vazut "coborand" din cer, au vazut ca arata diferit, ca au o tehnologie avansata si au realizat ca le sunt superiori, de aceea ii venerau. Dar asta ar insemna ca extraterestrii sunt frumosi pentru ca in toate operele din perioada respectiva se spune ca zeii sunt foarte frumosi. Deci, ar trebui sa uitam de imaginea omuletului de 1, 5 m, gri (sau verde), cu ochii mari, cu trei degete la mana, iar in unele reprezentari din trecut, fara gura si cu o lumina aproape orbitoare in jurul capului. Eu zic sa ramanem totusi la imaginea deja consacrata a omuletului verde si sa ne imbracam in fiecare noapte cu cele mai frumoase pijamale pentru ca nu se stie niciodata cand ne vor vizita extraterestrii.










